Noul Kingston A2000 este urmasul lui A1000 lansat si testat in Iulie 2018 ( vezi review ). Noul A2000 vine cu interfata PCIe Gen 3.0 x4 ( NVMe ) fata de x2 de la A1000, astfel performanta modelului de 1 TB este dublata la scriere si cu 50% mai mare la citire. Kingston A2000 de 1 TB care a sosit la test este capabil sa ofere 2200 MB/s viteza de citire si 2000 MB/s viteza de scriere. Controllerul Silicon Motion SM2262EN este prezent si pe Kingston KC2000.
Cipurile folosite in A2000 nu mai sunt MLC, dar noile BiCS4 TLC de la Toshiba, pe 96 de straturi. Acestea ofera capacitatii de 1 TB o durabilitate de 600 TB scrisi. Kingston A2000 este un SSD accesibil care se auto-cripteaza si este compatibil TCG Opal 2.0. Acest nou SSD vine ca optiune accesibila si rapida pentru cei dintre voi care va doriti un SSD rapid, accesibil de integrat in urmatorul sistem de editare foto, video sau jocuri. Piata SSD-urilor mai accesibile devine si mai competitiva odata cu acest model, iar asta este un lucru bun.
Specificatii cheie Kingston A2000
- Interfață:PCIe Gen 3.0 x4 ( NVMe );
- 2200 MB/s viteza de citire si 2000 MB/s viteza de scriere;
- Controller: Silicon Motion SM2262EN;
- NAND: BiCS4 TLC de la Toshiba, pe 96 de straturi;
- Securitate integrata: TCG Opal 2.0, AES 256-bit ( auto-criptare );
- Număr total de biți scriși (TBW): 600TB
- Consum de energie: 0.11W Idle / 0.99W Avg / 4.95W (MAX) Citire / 7.40W (MAX) scriere;
- Temperatură stocare: -40°C to 85°C;
- Temperatură funcționare: 0°C to 70°C;
- Dimensiuni: 80mm x 22mm x 3.5mm (M.2);
- Greutate:10g (M.2);
- MTBF: 2 milioane de ore;
- Garanție de 5 ani cu suport tehnic gratuit.
Inspectie Vizuala
A2000 vine intr-un ambalaj simplu si este bine protejat in timpul transportului.
Kingston A2000 vine in pachet cu o licenta Acronis TrueImage HD ( software clonare unitat HDD/SSD ).
Cu acest software o sa puteti face upgrade la laptopul/desktop-ul actual fara a instala windowsul sau alte programe.
UTILIZARE SI PERFORMANTA
Kingston A2000 este un SSD din clasa medie cu performante superioare pentru gama de pret din care face parte. Este unul din SSD-urile performante potrivit pentru utilizarea in majoritatea laptopurilor si sistemelor desktop actuale. In sistemele pentru editare foto sau video, acesta poate fi SSD-ul pe care sistemul de operare si programele sunt instalate sau unitatea de stocare de tip cache pentru programele care au nevoie de asta.
Kingston A2000 este locul unde cataloagele Lightroom/Capture One pot fi stocate si fotografiile exportate dupa editare. Programe precum Premiere Pro si DaVinci Resolve au nevoie de cantitati mari de memorie cache, mai ales cand se lucreaza cu fisiere video 4K/6K si 8K. Viteza declarata de Kingston pentru acest model fiind cu mult peste cerintele programelor amintite mai sus. Astfel de multe ori ai nevoie doar de un SSD din gama de mijloc, pentru a face treaba.
Pentru a profita de performanta PCIexpress x4, trebuie sa ne asiguram ca placa de baza sau laptopul este compatibil cu un astfel de standard. Utilizarea acesti SSD cu standardul m.2 SATA nu va fi posibila. Toate laptopurile si placile de baza lansate in ultimele 24 de luni sunt compatibile cu acest SSD. Am instalat acest SSD pe Acer ConceptD 5 ( review ), Acer Swift 5 2018 si Acer Nitro 5 2019 si functioneaza fara probleme. Pe placile de baza de desktop, acest SSD a fost testat pe platforma X399 ( Aorus Extreme ), dar si pe X570 cu Ryzen 3000.
Performanta obtinuta in CrystalDisk Mark 6.
Viteza secventiala confirma cifrele oferite de Kingston.
ATTO ofera cifre de scriere/citire in jurul „baremului” de ~1.9-2 GB/s.
IO/s ilustrate tot in ATTO, pentru cei curiosi.
Am transferat un fisier video de ~61 GB de pe un Samsung 970 Pro pe A2000.
Viteza maxima de transfer a fost de ~1.15 GB/s, iar cea medie de ~831 MB/s.
Toate testele de performanta s-au facut pe configuratia:
- Procesor – AMD Threadripper 2920X ( 12 nuclee ).
- Placa de baza – Aorus Extreme X399.
- RAM – 4 x 8 HyperX Predator RGB la 3200 Mhz.
- Cooler – Noctua NH-U14S TR4-SP3 cu 2 ventilatoare industriale NF-A14 la 2000 rpm ( articol ).
- Sursa – Seasonic Prime Gold de 1300W ( articol ).
- Carcasa Streacom BC1.
Concluzie
Kingston A2000 este un SSD in format M.2 cu performanta echilibrata si accesibila in varianta de 1 TB. Memoria NAND BiCS4 TLC de la Toshiba ofera o durabilitate de scrieri de pana 600 TB in cei 5 ani de garantie si suport tehnic. Astfel pentru a uza aceste cipuri trebuie sa scrieti 120 TB de date pe acest SSD. Un utilizator mediu/entuziast reuseste sa scrie aproximativ 40-50 TB pe an pe un SSD, iar dupa acest calcul acest SSD ar trebui sa rezista un minim de 5 ani ca uzura a cipurilor de memorie.
A2000 este un produs potrivit calculatoarelor de noua generatie pentru utilizatorii care vor mix-ul ideal intre pret si performanta. Modelul Kingston A2000 este disponibil la noi in tara in variante de 250/500 GB si in varianta de 1 TB, acestea au preturi cuprinse intre ~215 si 530 lei. Produsul poate fi achizitionat de la PC Garage ( vezi oferta ) – eMAG ( vezi oferta ) – evoMAG ( vezi oferta ).