Share

Assassin PA140 de la Thermalright este prima răcire pe aer de la acest producător care a sosit la un review in urma cu ceva timp. Acest brand este cunoscut pentru răciri pe aer cu raport preț/performanța extraordinar. Acest Thermalright Assassin PA140 vine cu doua radiatoare si 6 heatpipe-uri care disipa caldura de la procesor cu ajutorul a 2 ventilatoare din radiatoare. Ventilatoarele au latura de 120 mm / 140 mm si vin cu maximum 1500 RPM. Radiatoarele si heatpipe-urile sunt acoperite cu vopsea neagră termorezistenta si seamănă cu un NH-D15 G1 Chromax, dar este o răcire similară ca performante, insa fără prețul mare. Vom vedea.

Thermalright Assassin PA140 este o răcire pregătită pentru procesoare cu TDP de ~250W. In aceasta amprenta se încadrează cam orice procesor cu socket AM4/AM5 de la AMD si tot ce înseamnă Intel i7/Intel Ultra 7 din ultimele generații. Deci pentru o răcire accesibila promite potențial de răcire excelent. Răcirea este compatibilă cu socket-urile AM4/AM5 si tot ce înseamnă Intel LGA 1200/1700 si 1851. Este o răcire care are o înălțime maxima de ~158 mm, fiind compatibilă cu o mulțime de carcase MiddleTower si mATX. Mai multe despre Thermalright Assassin PA140 găsiți in rândurile următoare.

Specificatii Cheie Thermalright Assassin PA140

  • Compatibil cu socket-urile: LGA 1851/ 1700/1200 si AM4/AM5;
  • Pasta termica DeepCool DM9 inclusa in pachet;
  • Suprafata de contact din cupru placat cu nickel – 6 heatpipe-uri din cupru –  Radiator cu lamele din aluminiu;
  • Inaltime maxima de 164 mm;
  • Radiator compatibil cu 2 x ventilatore de 120 mm;
  • Dimensiuni radiator : 132 × 140 × 158 mm;
  • Greutate: 1170 grame ( fara ventilatoare );
  • Garantie de 2 ani.
  • Disponibil in variante pe Alb si Negru;

Specificatii Ventilator

  • Viteza de rotatie: 500-1500 rpm;
  • Rulment: S-FDB Bearing;
  • Flux Aer: 68.17 si 77.8 CFM;
  • Zgomot maxim: 25.6 dB(A).

Inspectie Vizuala

Cam așa se prezintă cutia lui Thermalright Assassin PA140.

In cutie, pe lângă cooler, găsim un tub de pasta termică, prinderile pentru socket-uri Intel/AMD si un manual.

Cam așa se prezintă pe fata-verso ventilatoarele de 120/140 mm.

Cam așa se prezintă profilul celor doua radiatoare. Suprafața este generoasă si construcția este solidă la prima vedere.

Cam așa se prezintă suprafața de contact din Nickel pentru procesor. Cele 6 heatsink-uri sunt prinse bine de suprafață.

Prinderile radiatorului pentru placa de baza.

Thermalright Assassin PA140 pregatit de instalat si testat.

Utilizare

Thermalright Assassin PA140 este o răcire pe aer cu doua radiatoare paralele unite prin 6 heatpipe-uri. Suprafata mărită de disipare a căldurii permite o răcire eficienta pentru carcasele care permit răciri cu înălțime de ~158 mm. Imediat cum am scos din cutie răcirea mi-am dat seama ca este un produs serios prin greutatea sa si calitatea asamblării. Suprafața de contact din nickel este foarte subțire si bine șlefuită. Heatpipe-urile din cupru fac contact cu aceasta suprafață si caldura urca spre disiparea in radiatoarele generoase. Thermalright Assassin PA140 vine cu 2 ventilatoare de 1500 RPM ( unul de 120 mm si altul de 140 mm ). Per total, la construcție si asamblare pentru cât costa, mi se pare ca Assassin PA140 oferă un raport excelent.

Capacitatea de răcire a acestui procesor este destul de buna pe hârtie, iar in practica vedem puțin mai încolo. Totuși având un TDP de ~250W poți sa zici clar ca te poți încadra real cu orice procesor AMD Ryzen 9 – 7 – 5 fără probleme. Pe partea Intel este mai greu sa te pronunți, dar cu airflow-ul potrivit si ventilatoare pe măsură poți raci poate chiar si un i9. Daca nu, un i7 va funcționa in largul lui. Thermalright este un producător de răciri de buget care vin fără bling-bling si marketing conservator de aceea si costurile rezonabile pentru produsele lor. Eu am văzut portofoliul lor de produse la Computex 2025 si mi-a plăcut, de aceea am decis sa le testez o răcire sa vedem împreună de ce este capabila.

Performanta

Thermalright Assassin PA140 este o răcire ușor de instalat atât pe AM5, cât si pe LGA 1851. Nu ai nevoie nici de mult timp ( 10 minute ) si mai mult de o surubelnita in cruce. Totul se desfășoară destul de ușor, iar in pachet avem chiar si pasta termică inclusă. Totuși am ales sa folosesc altceva, pentru a vedea cel mai bun comportament termic pentru aceasta răcire. Am instalat Ryzen 7 9700X ( vezi produs ) si iată ce performante de racire s-au obtinut:

67.8 Grade Celsius după 30 minute de Prime95 nu este deloc rău alături de un Ryzen 7 9700X cu 8 nuclee pe open bench cu ambient de ~19.4 Grade Celsius. Frecventa putea fi mai buna, dar nivelul de zgomot este si el lăudabil.

Concluzie

Thermalright Assassin PA140 este o răcire pe aer, capabila sa tina piept procesoarelor cu 8 nuclee, dar si celor AMD cu 12 nuclee fără probleme. Varianta alba a lui Assassin PA140 de la Thermalright s-a remarcat prin design plăcut, construcție solidă si se poate integra într-un sistem alb complet fără probleme. Daca vrei o răcire de maximum ~300 lei cu performanța buna, îl recomand. Vine la pachet chiar si cu un tub de pasta termică. Ventilatoarele sunt decente pe partea de zgomot, nu le simți atât de tare când ai un ambient normal in camera de jocuri/birou. Thermalright oferă o lecție producătorilor cu produse scumpe, se poate cu ~300 lei maxim sa iei o răcire performanța.

Thermalright Assassin PA140 si PA120 sunt doua răciri similare ca radiator si doar cel din urma este disponibil in România la un preț de ~250 lei, iar varianta de PA140 ar urma sa fie disponibilă pana in 300 lei. Racirile de la Thermalright sunt disponibile in România la eMAG ( vezi răciri ) si PCGarage ( vezi produse ). Link-urile din acest articol sunt de afiliere, iar daca le folositi sustineti activitatea independenta a blogului!

VA ASTEPT SA VA ALATURATI SI COMUNITATII DE PE YOUTUBE ( VEZI DESPRE CE ESTE VORBA SI ABONEAZA-TE AICI ) si pe forumul Ghidul.Tech ( vezi domeniu )

Daca esti in cautarea unui sistem de editare foto sau video configurat de la zero pentru nevoile tale, ai ajuns unde trebuie. Dupa o mini sesiune de consultanta rapida putem pune la punct un Desktop PC mic sau mare pentru post-procesare de continut sau grafica.

Consultanta personalizata

Configurare personalizata

Eficienta

Sari la conținut