Share

MiVue 955WD reprezinta varful de gama al camerelor dashcam de la Mio. Este disponibila in varianta simpla cu camera fata ( 955W ), dar si varianta cu camera de spate ( 955 WD ). Frontal rezolutia de inregistrare este 4K la 30 fps, aceste cadre sunt generate dintr-un senzor Sony Starvis cu diagonala 1/1.8’’. Camera din spate are rezolutie 2.5K la 30 fps dintr-un senzor cu diagonala nespecificata. Senzorul principal are 8 megapixeli si capacitati captura avansate pe modul nocturn.

 

 

Unghiul de cuprindere al ambelor camere este de 140 grade, iar inregistrarea se face pe carduri microSD cu capacitate maxima de 256 Gb. Fisierele se inregistreaza in format MP4 ( H264/265 ). Camera vine cu GPS pentru localizarea radarelor si camerelor de viteza, cat si Wi-Fi pentru aplicatia dedicata. Exista o multime de alerte pentru viteza, cruise control care vor face viata mai usoara la volan. Camera MiVue 955WD este compatibila cu aplicatia MiVue Pro care permite transferul de fisiere si upgrade de firmware fara fir.

 

 

Camera este controlabila prin intermediul butoanelor si a ecranului IPS de 2.7 inch, dar si prin comenzi vocale. Mio ofera un bundle hardware cu software echilibrat cat sa ofere utilizatorilor o experienta cat mai placuta. In randurile urmatoare va voi arata experienta mea cu aceasta camera.

 

 

 

Specificatii Cheie MiVue 955W

 

  • Inregistrare video 4K 2160P la 30fps / 2.5K 1440P / 60 fps ;
  • Senzor de 8 megapixei Sony Starvis cu diagonala 1/1.8’ ;
  • Obiectiv cu diafragma de F2.0;
  • Unghi de cuprindere cu 140 de grade;
  • Inregistreaza pe un card microSD de pana la 256 GB;
  • Modul Wi-Fi si Senzor G cu 3 axe integrat;
  • Recptor GPS integrat;
  • Control prin MiVue Pro App ( iOS/Android ) si MiVue Manager  ( Windows/MacOS );
  • Alimentare de la priza masinii ( 12 V );
  • Temperatura de functionare: De la -10° până la +60° C;
  • Dimensiuni: 102,5 mm ( lungime ) x 61,8 mm ( inaltime ) x 40,25 mm ( grosime );
  • Greutate: 130 grame.

 

 

Specificatii cheie MiVue E60

 

  • Inregistrare video 2.5K 1440P / 30fps HDR;
  • Obiectiv cu diafragma de F2.0;
  • Unghi de cuprindere cu 140 de grade;
  • Alimentare de la priza masinii ( 12 V );
  • Dimensiuni: 68,5 mm ( lungime ) x 34,5 mm ( inaltime ) x 28,7 mm ( grosime )
  • Greutate: 38 grame.

 

 

Inspectie Vizuala

 

 

Iata cutia lui Mio MiVue 955WD. Pe cutie sunt inscrise toate specificatiile necesare.

Daca esti la magazin fizic poti vedea tot ce poate sa faca fara sa ai nevoie de ajutor.

In cutie se gaseste cablul de alimentare intre camere + cel de alimentare de la priza masinii, 2 folii de parbriz si un manual de utilizare.

Conectorii de alimentare pentru ambele camere s-au schimbat in sfarsit. Mio a lasat miniUSB in urma.

Cam asa se prezinta ambele camere pe langa accesorii.

Asa arata frontal camera mare cu adezivul spre parbriz.

Frontal, camera arata simplu, dar voluminos datorita ecranului de ~2.7 inch.

Butoanele permit operare usoara cu feedback fizic cand apesi.

Din profil camera este relativ slim si are un design de picatura de apa.

Se poate observa si un difuzor.

In partea inferioara avem si slotul microSD.

Camera are o articulatie care misca unghiul de cuprindere in functie de atasarea pe parbriz.

LED-ul de activitate este pe colt stanga jos.

Iata cateva detalii frontale ale camerei.

Camera din spate este compacta si cu interfata microUSB.

Cam asa arata camera frontala fata de cea din spate.

 

Utilizare

 

Necesitatea unui dashcam nu mai poate fi pusa sub semnul intrebarii in zilele noastre. Multe sunt cazurile in care este nevoie de o dovada video in urma unui accident petrecut in fata voastra sau atunci cand sunteti implicat. Un astfel de dispozitiv poate face diferenta in cazul unui accident. Avand in vedere conditiile de trafic din Romania, un dashcam bun va fi partenerul ideal de calatorii in tara, dar si in afara ei. Este un dashcam care nu trebuie sa lipseasca din parbrizul oricarui roman. In cazul kitului Mio MiVue 955WD exista si o camera pe spate care este gata sa mai adauge inca 140 grade de cuprindere oricarui autovehicul.

 

 

MiVue 955WD vine cu un senzor Sony Starvis de mari dimensiuni. Datorita rezolutiei 4K si a capacitatii sale de a vedea detalii pe intuneric, va oferi imagini de o calitate superioara fata de multe alte modele de la concurenta. Senzorii Sony Starvis sunt intalniti din ce in ce mai des in seria de camere de supraveghere. Rezolutia mica de ~8 megapixeli si diafragma F2.0 permit luminii sa intre in cantitate mai mare pe senzor. Camera spate are senzor mai mic, dar poate distinge cel putin pe jumatate cat poate cea frontala. Rezolutia mare este important sa fie in fata unde riscurile sunt mai mari.

 

 

Constructia fizica a camerelor este din plastic rigid ( corp ), obiectivele sunt din sticla, iar camera mare se simte foarte solida ca si constructie. Mecanismul obiectivului este ajustabil, nu este chiar rigid, dar usor de operat. Camera mica are si ea o constructie solida, iar atasarea ambelor camere se face pe folia de parbriz cu o banda de lipici. Mi-ar fi placut sa vad mai multe seturi de spuma in cutie, pentru ca dupa 1-2 lipiri aceasta se jupoaie usor. Tot nu vad conectorul USB-C prezent pentru mai multa flexibilitate. Conexiunea camerei din spate se face direct la cea din fata.

 

 

 

 

CONCLUZIE

 

 

MiVue 955WD este un dashcam util si capabil sa surprinda imagini si secvente video de mare rezolutie cu sau fara HDR. Materialele obtinute sunt pline de detalii care sunt disponibile la nevoie. Camera inregistreaza secvente automat si in cazul unui impact sau a unei gropi mai mari ( in Romania se declanseaza cam des ).  Clipurile de 3 minute au cam intre 800 MB si 1 GB, deci este nevoie de un card de macar 128 GB pentru cateva ore de stocare. Cardul ales trebuie sa fie unul de anduranta, pentru ca secventele vor fi inregistrate si rescrise la nesfarsit. Daca nimic nu se intampla, totul se sterge.

 

 

Mai important de atat, este nevoie de un card durabil pentru ca MIO rescrie constant cardul pe parcursul utilizarii, iar un card de ~128 GB ( care are de fapt cam 115 GB ) se va consuma in cam ~100-150 minute de inregistrare continua cu camera din fata, iar cu cea din spate activa abia daca ai putin peste 1 ora de inregistrare disponibil. Dashcam-urile sunt chiar tocatoare de carduri de memorie. Meniurile lui MiVue nu sunt greu de deslusit si la 5 minute dupa instalarea usoara este gata de treaba.

 

 

Mio MiVue 955WD are un pret mediu in Romania de ~1300 lei ( fara oferte ), dar poate fi gasit pe la preturi incepand cu 1050 lei fara camera din spate. Un pret marisor, dar disponibilitatea camerelor 4K este mica si cumva se intelege. Seria de camere MiVue 955 este disponibila pentru achizitia la  PC Garage ( vezi oferta ) – eMAG ( vezi oferta ) – evoMAG ( vezi oferta )  – Vexio ( vezi oferta ) – ForIT ( vezi oferta ) si CEL.ro ( vezi oferta ). Link-urile din acest articol sunt de afiliere, iar daca le folositit sustineti activitatea independenta a blogului!

 

 

 

 

Daca esti in cautarea unui sistem de editare foto sau video configurat de la zero pentru nevoile tale, ai ajuns unde trebuie. Dupa o mini sesiune de consultanta rapida putem pune la punct un Desktop PC mic sau mare pentru post-procesare de continut sau grafica.

Consultanta personalizata

Configurare personalizata

Eficienta

Sari la conținut