iStorage este producatorul unor echipamente de stocare ( HDD si SSD ) securizate cu cele mai avansate certificări care sunt accesibile pentru publicul larg si companiilor mici, medii si mari. Scopul existenței acestor stocări specializate este sa asigure securitate atât in locație cât si in deplasare pentru o mulțime de date importante ( facturi, documente, proiecte secrete si alte pachete de date sensibile ). Recent iStorage au anunțat diskAshur DT3, un HDD de 3.5 inch securizat si alimentat de la rețea. Am testat acest HDD încă de la prima generație si am văzut evoluția sa pe partea de design, implementare si securitatea datelor.

diskAshur DT3 este un HDD extern din piață consumer cu o carcasa fabricat de catre iStorage si vine cu alimentare de la priza pentru curent si o interfata USB 3.2 Gen 1. Seria DT3 ofera scrieri maxime in jurul valorii de 284 MB/s si citirile cam pe la 294 MB/s. Performanta desigur ca va varia in functie de capacitate, iar acest model poate stoca intre 1 TB si 30 TB de date. DiskAshur DT3 vine cu certificari NCSC CPA, FIPS 140-2 Level 2/3, NLNCSA BSPA si NATO pentru securitatea datelor. Mai mult de atât acest HDD vine cu un procesor securizat Common Criteria EAL 5+. Acesta este întâlnit la întreagă serie de produse securizate. Pentru a afla mai multe despre certificari va trebui sa dati un search separat, pentru ca sunt multe de spus. Afla totul despre diskAshur DT3 in randurila urmatoare. Enjoy!
Specificatii cheie diskAshur DT3
- Certificare de securitate: FIPS 140-2 Level 2/3;
- Criptarea hardware este posibila in 3 moduri: AES-XTS 256-bit, AES-ECB 256-bit, AES-CBC 256-bit;
- Criptare Hardware 100% ( procesor Common Criteria EAL 5+ );
- Coduri de access independente pentru ADMIN si USER;
- Mod de citire read only;
- Compatibil cu orice sistem de operare ( functioneaza si ca unitate de bootare );
- Mecanism de protectie impotriva atacurilor de tip “Brute Force Hack “;
- Functie de “autodistrugere”/ autoblocare / Circuit de timp variabil;
- Interior tamper-proof plin cu epoxy;
- Imun la BadUSB;
- Interfata de conectare: USB 3.2 Gen 1;
- Disponibil in capacitati curpinse intre 1TB si 26 TB;
- Performanta HDD: 284 MB/s scriere si 290 Mb/s citire;
- Contine un HDD de 3.5 inch HGST UltraStar cu 7.200 RPM;
- Tastatura are aplicat un strat de expoxy;
- Greutate: 932 grame;
- Dimensiuni: 182 mm x 110 mm x 43 mm.
Inspectie Vizuala



Cam asa se prezintă cutia lui DT3. Vine si cu doua sigilii pe ea pentru a fi sigur ca nu a fost desfăcut.

Cel mai mare si relevant sigiliu este acesta albastru, nu am acordatat atata atentie sigiliilor de HDD mai mult ca acum.




Pe lângă DT3, in cutie mai gasim un manual, alimentator cu adaptoare si un cablu USB A la Type C.





Cam asa se prezinta de jur-imprejur diskAshur DT3. Pe laterala cea mai importanta gasim alimentarea DC + portul USB-C si un Kesington Lock.


LED-urile de activitate s-au schimbat, dar PAD-ul este similar cu cel de pe DT2.





DiskAshur DT3 vs DT2 – diferentele sunt mai mult de interfata si estetica. DT3 este putin mai mic.
Utilizare
diskAshur DT3 este un HDD extern in format de 3.5 inch care se alimentează de la priza. Pentru o alimentare in siguranță si integritatea datelor a acestor tipuri de HDD-uri recomand un UPS sau un stabilizator de tensiune. Doar asa eviti sa pierzi date aiurea. DiskAshur DT3, acesta a sosit intr-un exemplar de 12 TB la testare si promite nu doar performante de 280+ MB/s la citire si scriere, cat si securitate de top. Pe lângă viteza vine si cu 3 moduri de criptare ( AES-XTS 256-bit, AES-ECB 256-bit, AES-CBC 256-bit ).
Accesul la date se face cu ajutorul unui pad-lock cauciucat/iluminat, rezistent la uzura si apa. diskAshur DT3 funcționează pe baza de cod PIN pentru administrator, utilizatori, dar exista si un PIN care auto-distruge datele, cheile de criptare si practic resetează tot echipamentul la setările din fabrica. Ca funcționalitate adițională, pe diskAshur DT3 poți instala un sistem de operare si poți face bootare direct de pe el. O funcție utila mai ales pe cele care au SSD la interior.

Alte functionalitati care tin de securitate ar mai fi:
- Algoritm criptare FIPS PUB 197 ( vezi detalii );
- Procesorul Common Criteria EAL 5+ care se ocupa la nivel hardware de securitate;
- Imun la atacurile de tip BadUSB;
- Protectie la atacurile de tip Brute Force – Atacuri care incearca combinatii de parole pentru a putea accesa un cont.
- Tastatura acoperita cu un strat gros de expoxy pentru a preveni extragerea componentelor de pe PCB.
- Se poate încuia automat atunci când nu este folosit.

Constructia lui diskAshur DT3 este solidă si similară cu DT2 ( vezi review ). Ambele au carcasa exterioara din metal si o greutate pe măsură chiar si goale, apăi cu HDD la interior. Nu recomand sa o desfaceti pentru ca din ce am inteles se pierde garantia. Tastatura este cauciucată si butoanele au feedback plăcut, fiecare introducere de cod pin îți aduce aminte ca ai de a face cu un produs high-end. diskAshur DT3 este o unitate solidă si cu un design rotunjit care se va potrivi de minune pe orice birou. Îmi place mai mult cum arată seria DT3 vs DT2, dar asta este mai mult preferință personală. Totuși diskAshur DT3 rămâne o opțiune solidă si arătoasă pentru birou / SMB.
Performanta
diskAshur DT3 nu doar ca este securizat foarte bine, dar odată ce este deblocat poate oferi performante foarte bune. Am descoperit ca la interior avem de a face cu un HDD Toshiba de 12 TB cu 7200 RPM. Avem de a face cu un HDD enterprise care ofera ceva mai multa incredere fata de HGST-urile generației trecute. Am făcut niste teste de viteza si iata ce a ieșit:


Cam asa stau cifrele de transfer pentru DT3 in CrystalDisk si ATTO. Vitezele declarate de citire si scriere sunt 98% prezente in aceste teste.



AJA, AS-SSD si Anvil spun povesti diferite despre performanța, dar toate arată clar capacitatea lui diskAshur DT3 de a scrie cu lejer 230 MB/s in majoritatea scenariilor.

Citirea la un transfer de fisiere video este de ~276 MB/s constant.

Scrierea se face usor mai instabil, dar variază intre ~244 MB/s si cu maxim 277 MB/s.


Am facut si un test termic cu ajutorul unei formatări complete, a durat aproape 1 ora, dar am început de la 25 grade temperatura similara cu ambientul si am ajuns la 68 grade. Termic vorbind hdd sta decent.
Concluzie
diskAshur DT3 este o evoluție din toate punctele de vedere fata de varianta DT2. Securitatea este acum disponibila in mai multe moduri de criptare pentru cei care vor varietate in criptarea datelor. Exista cod PIN pentru distrugerea cheitelor de criptare si a datelor de la interior. ramas in mare aceleași. Cam acestea sunt noutatile majore de securitata fata de DT2. Certificarile au diskAshur DT3 este un hdd extern mecanic cu 7200 RPM cu performanta cam cu 10-15-18% mai mare fata de generatia trecuta, acum vine cu HDD enterprise de la Toshiba cu capacitate maxima de 30 TB. Constructia si calitatea finisajelor este si ea mai mult decat cinstita.

Este clar ca diskAshur DT3 pentru orice utilizator sau business. Daca ai firma si ai nevoie sa stochezi date sensibile este pentru tine, daca ai multe documente confidențiale sau care vrei sa le tii ascunse, iarasi, este un HDD pentru tine. Ca utilizator individual vad utilitate in a achizitiona un exemplar de maximum 2-4 TB cel mult pentru fișiere personale. Tine de tine sa stabilesti daca ai nevoie de așa securitate in viata ta. Personal as investi ca afacere in securitate serioasa cand am de a face cu date, documente, proiecte, scumpe care nu pot fi dezvaluite in nici un fel. Protocoalele de securitate trebuie stabilite clar cand folosesti asa ceva, dar tehnologia exista, pentru ci dintre voi care va încumetați la o așa achizitie.
diskAshur DT3 are un pret cuprins intre ~1200 lei ( 2 TB ) si 11000 lei ( 30 TB ). Versiunea de 12 TB testata de noi costa cam ~4200 lei. Aceste preturi se justifica prin certificarile explicate mai sus + HDD-urile enterprise folosite la interior. Produsele iStorage sunt disponibile in acest moment pe site-ul oficial ( vezi oferta ), dar si pe Amazon.DE ( vezi oferta ) si Amazon.UK ( vezi oferta ).





