Share

Instinct 2X este cel mai nou membru al familiei Instinct 2 ( vezi review complet ). Acest model de la Garmin a sosit in completarea portofoliului de sportwatch-uri cu functii complete si total necesare pentru cei care nu au nevoie de varfurile de gama ( Fenix 7 Pro si EPIX 2 Pro ). Instinct 2X Solar respecta constructia ultra-usoara si rezistenta a seriei, iar odata cu acest model, Garmin a introdus coroana de 50 mm pentru corpul ceasului, bratara de 26 mm pentru seria Instinct alaturi de o baterie si mai mare, lanterna LED alaturi de multi GNSS pentru pozitionarea GPS.

 

 

Instinct 2X vine cu acelasi ecran monocrom de 176 pixeli x 176 pixeli, dar acum intr-o diagonala mai mare peste care s-a atasat un powerglass mai mare si cu eficienta de 50% mai mare fata de generatia Instinct 2 Solar.  Seria Instinct, pentru cei care au nevoie de autonomie, teoretic, nelimitata va fi mereu o alegere inspirata si usor de purtat la mana. Garmin a reusit un refresh de serie adaugand un model la acelasi pret cu modelul cu cadran de 45 mm.

 

 

Conectivitatea Bluetooth si ANT+ permit conectarea la smartphone si alti senzori pe care Garmin ii produce pentru a duce masurarea si optimizarea activitatilor la un alt nivel. Cifrele de autonomie declarate oficial in ore permit navigarea GPS pana la 40 de ore sau a masurarii activitatilor sportive cu toti senzorii activati ( cu GPS in Expedition Mode ) pana la 60 de zile.  Mai multe detalii despre noile functionalitati ale lui Garmin Instinct 2X gasiti in randurile urmatoare.

 

 

 

SPECIFICATII CHEIE GARMIN INSTINCT 2X SOLAR

 

  • Model: Instinct 2X Solar  ( sticla PowerGlass cu ~50% mai eficienta in a aduna energie de la soare );
  • Ecran monocrom cu rezolutie 176 x 176 pixeli si diagonala de 27 x 27 mm;
  • Rezistenta la apa: 10 Atmosfere ( echivalent cu 100 metri adancime );
  • Autonomie orientativa: Smartwatch pana la 40 zile* ( Nelimitat incarcare solara* ) / GPS: pana la 60 de ore ( nelimitat cu incarcare solara* ) / 27 ore cu toate sistemele GPS active  – Battery Saver Mode pana la 100 zile sau nelimitat cu incarcare solara*. Declaratia de nelimitat este valabila pentru expunerea zilnica de 3 ore la soare in conditii de 50.000 luxi;
  • Functii: Cronometru / Rasarit-Apus / VO2 Max / Masurare Saturatie / Masurare Nivel Stress / Body Battery si multe multe altele;
  • Senzori: GPS / GLONASS Multi-Band / Galileo / Termometru / Altimetru / Barometru / Pulse Ox Acclimation / Senzor ritm cardiac ;
  • Conectivitate: Bluetooth, ANT+;
  • Lanterna LED cu 4 nivele de iluminare ( alb ) si un nivel rosu;
  • Aplicatie GarminConnect si Garmin IQ;
  • Se poate plati cu ceasul ( Garmin Pay );
  • Memorie Interna de 64 MB;
  • Activitati configurabile de la 0 si predefinite pentru ciclism / inot / yoga / vasle / sala si o multime de alte categorii ( un total de peste 50+ activitati );
  • Carcasa realizata polimer ranforsat cu fibre  +  sticla safir pentru protectie maxima;
  • Compatibil cu bratari QuickFit 26;
  • Dimensiuni: 50 x 50 x 14.50 mm;
  • Greutate: 67 grame cu bratara;
  • Specificatiile complete le gasiti pe Garmin Romania ( vezi lista completa ).

 

 

Inspectie Vizuala

 

Cam asa se prezinta cutia lui Instinct 2X Solar vs 2 Solar.

In cutie se gaseste un cablu proprietar de incarcare ( acum cu conector USB-C ).

Cam asa se prezinta lanterna cu 3 LED-uri ( 2 albe si 1 rosu ).

In partea stanga a ceasului se gasesc 3 butoane, iar pe dreapta 2 butoane.

Cam asa se prezinta telescoapele.

Cam asa arata noua curea de 26 mm de pe Instinct.

Cam asa se prezinta cadranul lui Instinct 2X Solar.

Are 50 mm si este frumusel tare.

Suruburile expuse si pattern-ul in X cu negru si complementar cu rosu il fac un sportwatch foarte aratos.

Cam asa se prezinta senzorul si mufa de incarcare.

Cureaua lui Instinct 2X este detasabila si va fi disponibila ca model special ( decupaj in jurul tortei ).

Comparatie directa 2 Solar vs 2X Solar.

Se vede clar evolutia de marime si ecran. Dintre cele 2, mi se pare ca 2X arata mult mai bine.

 

 

Primele Impresii

 

 

  • Pe cat de mult imi place seria Fenix 7, pe atat de mult ma atrage ecranul monocrom de la Instinct 2X Solar care este acum mai mare ca diagonala si mai lizibil ziua, cat si noaptea datorita fetelor noi disponibile. Este vizibil din orice unghi, indiferent cat de luminos este afara. Peste ecran este aplicat si un PowerGlass cu ~50% mai bun, zic cei de la Garmin, dar mai jos voi testa alaturi de prietenul ”Sorin” aceasta declaratie.

 

 

  • Constructia lui Instinct 2X Solar este una peste asteptari, exact ca cea prezenta pe modelele Instinct 2 Solar. Carcasa este realizata din policarbonat ranforsat si rezistent la zgarieturi, in timp ce cureaua este integral din cauciuc, care este mai lata cu 4 mm la acest model. Cureaua de mana este si mai confortabila, astfel incat poti sa dormi cu Instinct 2X la mana fara sa deranjeze foarte tare. Este usor si nu il simti mai deloc in purtarea zilnica. Ecranul chiar daca nu are safir este protejat de rama groasa si iesita in relief.

 

 

  • Pe partea de design, Instinct 2X Solar este un ceas foarte reusit fiind acum mai mare si mult mai aratos datorita celor 4 suruburi vizibile si a X-ului de pe carcasa ( vizibil la modelele mai colorate ). Este mult mai bulky decat orice Instinct lansat pana acum, dar arata excelent la mana si are dimensiuni similare de cadran cu seriile mai mari si mai costisitoare. Garmin a reusit sa livreze un sportwatch slefuit din toate punctele de vedere, cu senzori mai precisi si performanti.

 

 

Alaturi de Instinct 2X Solar am descoperit placerea de a purta ceasuri mari pe incheietura mea. Odata avut la mana si purtat prin rotatie alaturi de Instinct 2 Solar ( vezi review ), pot sa zic ca m-a prins tare mult noul design alaturi de ecranul mai mare. Ca functionalitati, fata de Instinct 2 Solar, ma atrage in principal lanterna si cadranul cu ~12% mai mare in diagonala. Am pus mana pe 2X Solar inca din primele zile ale lansarii si ma declar cucerit cat sa nu il mai dau jos de la mana. Totusi acest sportwatch nu este doar aratos, poate sa te si ajute in viata de zi cu zi si in activitatile sportive.

 

 

 

Lanterna si Incarcarea Solara

 

 

Lanterna LED de pe Instinct 2 Solar s-a dovedit foarte utila intr-o multime de scenarii, iar printre ele am sintetizat cateva la liniuta:

 

  • Oricand ai nevoie sa cauti ceva in intuneric te poti baza pe lanterna LED rezonabil de puternica;
  • Seara, cand cauti lucruri prin casa si nu vrei sa prinzi becul, poti apela la ajutorul lanternei LED la cea mai joasa intensitate;
  • Pe bicicleta am descoperit ca poti folosi seara lanterna rosie pentru a semnaliza schimbarea de directie de cele mai multe ori;
  • Exista si mod de blink cu pattern propriu sau custom pentru a semnaliza prezenta cand mergi seara pe drumuri prost iluminate;
  • Lanterna LED este cel mai mare consumator de baterie a ceasului, astfel trebuie stinsa imediat ce nu mai ai nevoie.

 

 

 

 

Ei bine, fiind o editie Solara, am incercat sa folosesc aceasta functie cat mai mult si iata cateva concluzii interesante:

 

 

  • Daca ramai fara baterie si ceasul se stinge, soarele nu iti va putea reincarca ceasul deloc. Trebuie sa aiba macar 1-3% baterie pentru a putea fi reincarcat.
  • Incarcarea solara are o eficienta in luna august de cam 3-4% per ora la baterie in cel mai bun scenariu. Nu pare sa incarce la fel de repede acumulatorul ca un Instinct 2 Solar. Are de a face mai mult cu bateria mai mare din 2X;
  • Nu se poate reincarca simultan de la USB si soare.
  • Incarcarea solara nu este deloc o fita si chiar ajuta. Mai exact, cei 5-6% pe ora in scenarii ideale pe teren iti asigura 1 ora de navigatie GPS.
  • Expunerea la razele solare a ceasului ar putea imbatrani prematur carcasa, Instinct 1 nu pare sa fie afectat, dar merita avut in vedere sa nu lasati ceasul excesiv la ”prajit” in soare.

 

 

Incarcarea Solara la Instinct 2x este la fel de buna ca a modelului cu cadran de 45 mm, dar avand bateria mai mare nu prea se poate compara direct. Totusi ce trebuie sa retineti este ca incarcarea solara este extrem de utila in momente cheie si va prelungi autonomia rezonabil. Toate acestea se traduc printr-o utilizare mai mare a ceasului in cazurile de urgenta ( Senzori ABC – Navigare – Monitorizare Puls sau salvarea locatiei actuale ). Daca esti pasionat de iesiri si drumetii, un sportwatch solar este de nelipsit.

 

 

Senzori si Accesorii

 

Ecosistemul Garmin nu este doar despre sportwatch-uri, acesta mai cuprinde si senzori. Chiar daca ceasul vine cu senzor de masurare pentru puls, la ceas se pot conecta o multime de senzori suplimentari pentru un sistem de masura cat mai complet. Printre optiunile de senzori atasabile la Instinct 2X se numara:

 

  • Senzor extern de puls;
  • Senzor de cadenta si viteza;
  • Radar Varia pentru siguranta pe bicicleta;
  • Dispozitive de comunicare prin satelit din seria InReach.

 

Conectarea senzorilor la ceas se face cu ANT+ si uneori Bluetooth, dar majoritatea senzorilor vin cu prima metoda de conectare. Iata si experienta mea cu senzorii atasati la Instinct 2X Solar.

 

Se poate conecta un senzor de cadenta.

Iata si un senzor de viteza pus pe roata din fata.

Iata si un Varia ( Radar + Stop inteligent ) care este compatibil cu Instinct 2X.

Se poate conecta si un senzor de masurare de puls extern la Instinct 2X.

Instinct 2X si InReach alaturi de Salvamont Romania ( Citeste un material Exclusiv ).

 

Concluzie

 

 

Daca Garmin Instinct 2 Solar a fost un upgrade, posesorii actuali de Instinct 1 vor fi fericiti sa afle ca cel mai nou model cu cadran de 50 mm ofera acum lanterna led, design nou si autonomie mai mare ca oricand pentru un sportwatch monocrom. Noul model reuseste sa ofere o asamblare excelenta alaturi de o constructie pe masura dimensiunilor sale. Incarcarea solara este mai mult decat o ”fita” si vine in ajutorul celor care stau departe de casa/priza/usb mai mult de 8-11 zile. Se poate reincarca de la un panou solar portabil alaturi de cablul propritar.

 

 

Imi place evolutia seriei Instinct la o editie cu cadran mai mare care este o scalare de dotari si optiuni de la Fenix 7 / 7 Pro ( vezi material ) cu cadrane de 51 mm. Sunt curios ce imbunatatiri o sa aduca Garmin pe viitorul Instinct 3.

 

Seria Garmin Instinct 2X Solar este disponibila pentru achizitie in Romania in editie Standard si Tactical la pret identic cu variantele Instinct 2 Solar de 45 mm. O miscare desteapta pentru a atrage si pasionatii de ceasuri mari in serie. Pretul pentru editia 2X Solar este de ~2230 lei, iar varianta Tactical vine cu un pret de 2479 lei.

 

 

Toate modelele din seria Instinct 2 se pot achizitiona de pe Garmin.ro ( vezi oferta ), dar si de la partenerii Garmin locali, printre acestia se numara TriSport – SportGuru si eMAG ( vezi intreaga oferta Garmin )Link-urile din acest articol sunt de afiliere, iar daca le folositit sustineti blogul!

 

 

Daca esti in cautarea unui sistem de editare foto sau video configurat de la zero pentru nevoile tale, ai ajuns unde trebuie. Dupa o mini sesiune de consultanta rapida putem pune la punct un Desktop PC mic sau mare pentru post-procesare de continut sau grafica.

Consultanta personalizata

Configurare personalizata

Eficienta

Sari la conținut